Tisita

Rezervația naturală Tișița

Rezervația naturală Tișița, de tip mixt, cuprinde bazinul mijlociu și inferior al Tișiței. Aria protejată cuprinde cea mai mare parte a bazinului hidrografic al Tișiței înglobând un imens tezaur de elemente fito și zoogeografice, geologice și ansambluri peisagistice unite într-un sistem de mare valoare științifică. Se remarcă abundența speciilor de plante alpino-carpatice, alpino-boreale, atlantice și endemic caarpatice. Varietatea peisajului este accentuată de diversitatea structurii petrografice de vârstă miocenă (compuși carbonatici, radiolarite, conglomerate cu elemente verzi).

În rezervația naturală Tișița există și o potecă tematică numită generic: “Pe urmele carnivorelor mari” ce are o lungime de 4 kilometri și conține 11 panouri informative și 4 cutii interactive construite  în anul 2012 prin care se urmărește creșterea nivelului de informare al turiștilor, prin implicarea lor într-un proces interactiv de învățare și experiență în natură despre urs, lup și râs, cât și îmbunătățirea imaginii carnivorelor mari.

Relieful este caracterizat printr-o puternică fragmentare tectonică și hidroerozională care, îmbinată cu succesiunea mișcărilor epirogenetice pozitive, a condus la geneza platformei de eroziune de 1500m și detașarea unor piscuri semețe situate pe cumpenele de ape menționate mai sus.

Văile sculptate prezintă o mare energie de relief, fiind înguste și adânci de 500-600 m iar Cheile Tișiței au un aspect de canion, alternând cu bazinete depresionare ca, de exemplu, “La Pandar” ( la gura pr. Văcăria ) și lunci de mare frumusețe, pe sectorul mijlociu al celor două Tișițe. De remarcat este faptul că, datorită intervenției antropice din trecut (construirea căii ferate forestiere și, ulterior înlocuirea acesteia cu drumul forestier care, parțial, urmează vechiul terasament) Cheile Tișiței au devenit accesibile, în timp ce sectorul dintre “tunelul mare” (între Tișița Mică și Tișița Mare), pe o lungime de 1,5 km, este și în prezent nealterat și greu accesibil, lărgimea cheilor variind de la 3-4 m până la 10 m, albia Tișiței Mari prezentând numeroase praguri și repezișuri.

Din punct de vedere stațional, relieful prezintă o mare varietate de unghiuri de pantă, de la terenuri relativ plane, în luncile Tișițelor, până la abrupturile cheilor, marcate de numeroase brâne și polițe structurale: Râpa Caprei, Altarul Tișiței, Peretele Porcului, Condratu și Tisaru. Deosebit de complexă și bogată, structura geologică, este formată din depozite sedimentare marine care datează de la sfârșitul erei mezozoice, aparținând unității marginale a flișului carpatic.

Este de remarcat faptul că această mare varietate litologică și structurală, aparținând unității marginale a flișului, este foarte vulnerabilă eroziunii diferențiate care a pus în evidență forme de relief caracteristice («hog-back»-uri) de mare frumusete peisagistica (Condratu, Tisaru, Zburătura, Dealu Negru, Bulboace) spre deosebire de creasta apuseana a Munților Vrancei care, aparținând Pânzei de Tarcău, se prezintă sub forma unor culmi domoale, întinse și netezite, slab erodate (Lăcăuți).

Numeroasele accidente tectonice (falieri) au contribuit, deasemeni, la modelarea reliefului. Din analiza conspectului floristic, se constata ca cele mai raspândite sunt speciile cu origine eurasiatică (30,41%) europene (12,32%) și circumpolare (8,87%) urmate de speciile central europene (7,56%) europene submediteraneene si mediteraneene (7,20%) central-europene montane (7,56%) și endemice( 3,34%) dar și prezența speciilor cu origine balcanică, carpato-balcanică, alpino-europeană, pontice, panonice, cosmopolite și eurasiatice mediteraneene și submediteraneene ; acest «mozaic fitogeografic» ilustreaza marea diversitate a condițiilor staționale din aria protejată și justifică importanța științifică din acest punct de vedere, prin faptul că au fost identificate până în prezent cca. 40 de asociații vegetale, fără ca întreaga suprafață să fie cercetată exhaustiv.