Tisita

Rezervația naturala Tisița

Rezervația naturala Tisița, de tip mixt, cuprinde bazinul mijlociu si inferior al Tisiței. Aria protejata cuprinde cea mai mare parte a bazinului hidrografic al Tisiței ingloband un imens tezaur de elemente fito si zoogeografice, geologice si ansambluri peisagistice unite intr-un sistem de mare valoare stiințifica. Se remarca abundența speciilor de plante alpino-carpatice, alpino-boreale, atlantice si endemic caarpatice. Varietatea peisajului este accentuata de diversitatea structurii petrografice de varsta miocena (compusi carbonatici, radiolarite, conglomerate cu elemente verzi).

In rezervația naturala Tisița exista si o poteca tematica numita generic: “Pe urmele carnivorelor mari” ce are o lungime de 4 kilometri si conține 11 panouri informative si 4 cutii interactive construite  in anul 2012 prin care se urmareste cresterea nivelului de informare al turistilor, prin implicarea lor intr-un proces interactiv de invațare si experiența in natura despre urs, lup si ras, cat si imbunatațirea imaginii carnivorelor mari.

Relieful este caracterizat printr-o puternica fragmentare tectonica si hidroerozionala care, imbinata cu succesiunea miscarilor epirogenetice pozitive, a condus la geneza platformei de eroziune de 1500m si detasarea unor piscuri semețe situate pe cumpenele de ape menționate mai sus.

Vaile sculptate prezinta o mare energie de relief, fiind inguste si adanci de 500-600 m iar Cheile Tisiței au un aspect de canion, alternand cu bazinete depresionare ca, de exemplu, “La Pandar” ( la gura pr. Vacaria ) si lunci de mare frumusețe, pe sectorul mijlociu al celor doua Tisițe. De remarcat este faptul ca, datorita intervenției antropice din trecut (construirea caii ferate forestiere si, ulterior inlocuirea acesteia cu drumul forestier care, parțial, urmeaza vechiul terasament) Cheile Tisiței au devenit accesibile, in timp ce sectorul dintre “tunelul mare” (intre Tisița Mica si Tisița Mare), pe o lungime de 1,5 km, este si in prezent nealterat si greu accesibil, largimea cheilor variind de la 3-4 m pana la 10 m, albia Tisiței Mari prezentand numeroase praguri si repezisuri.

Din punct de vedere stațional, relieful prezinta o mare varietate de unghiuri de panta, de la terenuri relativ plane, in luncile Tisițelor, pana la abrupturile cheilor, marcate de numeroase brane si polițe structurale: Rapa Caprei, Altarul Tisiței, Peretele Porcului, Condratu si Tisaru. Deosebit de complexa si bogata, structura geologica, este formata din depozite sedimentare marine care dateaza de la sfarsitul erei mezozoice, aparținand unitații marginale a flisului carpatic.

Este de remarcat faptul ca aceasta mare varietate litologica si structurala, aparținand unitații marginale a flisului, este foarte vulnerabila eroziunii diferențiate care a pus in evidența forme de relief caracteristice («hog-back»-uri) de mare frumusete peisagistica (Condratu, Tisaru, Zburatura, Dealu Negru, Bulboace) spre deosebire de creasta apuseana a Munților Vrancei care, aparținand Panzei de Tarcau, se prezinta sub forma unor culmi domoale, intinse si netezite, slab erodate (Lacauți).

Numeroasele accidente tectonice (falieri) au contribuit, deasemeni, la modelarea reliefului. Din analiza conspectului floristic, se constata ca cele mai raspandite sunt speciile cu origine eurasiatica (30,41%) europene (12,32%) si circumpolare (8,87%) urmate de speciile central europene (7,56%) europene submediteraneene si mediteraneene (7,20%) central-europene montane (7,56%) si endemice( 3,34%) dar si prezența speciilor cu origine balcanica, carpato-balcanica, alpino-europeana, pontice, panonice, cosmopolite si eurasiatice mediteraneene si submediteraneene ; acest «mozaic fitogeografic» ilustreaza marea diversitate a condițiilor staționale din aria protejata si justifica importanța stiințifica din acest punct de vedere, prin faptul ca au fost identificate pana in prezent cca. 40 de asociații vegetale, fara ca intreaga suprafața sa fie cercetata exhaustiv.