Schitul Lepșa

Schitul Lepșa

Schitul Lepşa, întemeiat în anul 1764. Sub influența schitului de la Poiana Mărului ( Râmnicul Sărat), care pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, era un focar puternic de cultură religioasă și viață monahală și ale cărui legături cu Vrancea erau strânse, Vrâncenii ridică pe cheltuiala lor și luând măsuri ca dreptul lor de ctitori să fie respectat, două schituri, în Vrancea: Schitul de la Valea Neagră, ridicat în 1755 și Schitul Lepșa ridicat în 1789.

Schitul LepșaPe lângă rolul ecumenic, a existat în incinta acestuia şi o şcoală la care predau călugări greci şi ruşi. Schitul devine mănăstire în anul 1992, odată cu reluarea vieţii monahale, întreruptă din 1959 de autorităţile regimului comunist. De hramul mănăstirii Lepşa, “Naşterea Maicii Domnului” – 8 septembrie, turismul monahal cunoaşte cele mai mari cote.