Situl de interes comunitar Putna – Vrancea

Importanţa sitului este data de habitatele forestiere compacte care ocupa aproximativ 80% din suprafața şi de speciile de flora şi fauna endemice şi de interes comunitar. Dintre acestea se remarca cele trei specii de carnivore mari (lup, ras şi urs), care sunt prezente aici cu populaţii aflate intr-o stare buna de conservare si pentru care situl reprezinta una dintre cele mai importante zone nucleu la nivel european. Este de menţionat prezența aici a 15 tipuri de habitate de interes comunitar, dintre care trei sunt prioritare pentru conservare. Situl se suprapune peste Parcul Natural Putna Vrancea şi include patru rezervaţii naturale

Geologie/geomorfologie

Situl, ca parte a Munţilor Vrancei, reprezinta din punct de vedere geologic rezultatul orogenezei alpine. Ca parte integranta a Carpaţilor Orientali, arealul sitului aparţine unitaţii de fliş cu subunitaţile sale. In baza cuverturii sedimentare apar straturile mai vechi care aparţin flişului cretacic, in timp ce in partea superioara se remarca formaţiunile mai tinere ale flişului paleogen.

Pedologie

Cele mai raspandite soluri sunt cele din clasa brune-acide. Materialul parental pe care s-au format solurile brun-acide provine din alterarea rocilor ce intra in constituţia litologica a zonei carpatice (fliş-şistos-grezos, fliş-grezos, fliş-grezos-calcaros, gresii etc.). Cu caracter insular, la cele mai mari altitudini apar soluri brun-acide de pajişti cu podzoluri, iar pe alocuri se intalnesc soluri brun-acide umbrice. Clasa spodosolurilor (care include soluri brune feriiluviale şi podzoluri) este intalnita cu caracter dominant la inalţimi de peste 1400 m, ele ocupand suprafeţe intinse in zonele cu inclinare slaba din masivele Lacauţi-Goru şi Zboina, pe alocuri in asociaţie cu podzoluri şi litosoluri.

Hidrologie

Bazinul hidrografic cel mai important, cel al raului Putna, are o suprafaţa totala de peste 2.700 km2 din care 31% aparţine sectorului montan care dreneaza aproape in exclusivitate flancul rasaritean al Munţilor Vrancei. La alcatuirea bazinului hidrografic participa şi raul Zabala (unit cu Naruja), precum şi totalitatea paraielor montane. Afluenţii cei mai importanţi ai raului Putna sunt Tişiţa şi Coza.

Aspecte climatologice

Caracteristicile dominante ale climei sitului sunt determinate de poziţia geografica in cuprinsul arcului carpatic şi de etajarea reliefului, suferind mai mult influenţa penetrarii la latitudini mai joase a maselor de aer din nordul Europei. Ele sunt subordonate climei temperat-continentale, cu remarcabile oscilaţii sezoniere. Temperaturile medii lunare scad odata cu creşterea altitudinii. Mediile lunii celei mai calde (iulie) oscileaza intre 14 si 16 °C la periferia munţilor şi 10 °C la altitudini mai mari de 1500 m. In luna ianuarie, temperaturile medii coboara de la –2 °C pana la mai puţin de –6 °C pe culmile cele mai inalte. In general se constata o creştere a numarului de zile cu ingheţ de la est catre vest. Primul ingheţ se produce la inceput de septembrie, iar ultimul la inceputul lui iunie. Precipitaţiile variaza intre 600 si 800 mm/an. In zonele inalte predomina circulaţia dinspre NV şi vest, cu frecvenţe aproximativ egale. O particularitate importanta a regimului eolian din bazinul montan Putna o constituie prezenţa vantului local de tip foehn, fapt care confera un caracter mai bland iernilor.

Vegetația

In sit s-a constatat prezenţa a 636 de specii de plante vasculare, care sunt grupate in asociaţii structurate pe verticala in mai multe etaje de vegetaţie. Etajul nemoral este caracterizat mai

ales prin paduri de foioase şi amestec şi se situeaza pe verticala pana la linia ce le desparte de molidişurile pure in masive neintrerupte (situata la aproximativ 1400 m). Sunt prezente doua subetaje. Subetajul nemoral al padurilor de fag se ridica pana la 1200-1300 m, in funcţie de expunerea versanţilor. In aceste areale, fagetele ocupa toate formele de relief cu excepţia firului vailor. In acest subetaj pot cobori şi molidişurile sau padurile de amestec, aceste situaţii intalnindu-se in zonele cu frecvente inversiuni termice (in depresiunea Greşu-Lepşa sau pe vaile adanci). Vegetaţia lemnoasa este formata din fag ca specie dominanta, precum şi din gorun, carpen, paltin de munte, jugastru, frasin, ulm, mesteacan etc. In stratul arbustiv intalnim lemnul raios, alunul, cornul, sangerul şi murul, iar in cel ierbaceu vegeteaza specii ca viorelele, brebeneii, ceapa ciorii, ghioceii, firuţa de padure, paiuşul, golomaţul, malaiul cucului şi diverse rogozuri. Cel mai semnificativ grup de plante este reprezentat de aşa-numita flora de mull (numita uneori şi flora nemorala), care permite dezvoltarea unor grupari de plante specifice solurilor neutre ca vinariţa, oiţele, paştiţa, colţişorul, cucuta de padure etc. Plantele caţaratoare sunt reprezentate prin iedera şi curpen de padure. Subetajul nemoral al padurilor de amestec este o grupare vegetala prin care se face trecerea de la padurile de foioase la padurile de conifere. Limita inferioara a acestui subetaj este situata la o altitudine de aproximativ 1200 m, iar limita superioara ajunge la 1400- 1500 m. Dintre arbori, cele trei specii principale fagul, bradul şi molidul intra in alcatuirea tuturor padurilor. Alaturi de ele se pot gasi paltinul şi ulmul de munte, scoruşul, frasinul şi chiar teiul pucios. In bazinul montan al raului Putna, o densitate mare in cadrul padurilor de amestec o prezinta mesteacanul.

Mestecanişurile au rol de formaţii pioniere pe stancarii, grohotişuri sau versanţi abrupţi cu roca la suprafaţa dar şi pe soluri brune, invadand parchetele exploatate la ras. Pinul silvestru ocupa areale compacte de dimensiuni variate sau poate fi gasit in amestec cu alte specii. Zona ocupata de padurile de amestec coincide in sit şi cu arealul tisei. Astazi, palcuri de tisa se mai gasesc la obarşia paraului Lepşa şi restrans in bazinul paraului Tişiţa. Frecvent intalnit in lungul cursurilor de apa şi pe alunecari recente de teren este aninul alb, care ocupa suprafeţe mici, in condiţii staţionare diferite ca prundişuri, soluri brune de lunca pe aluviuni recente etc. Stratul muscinal şi ierbaceu este bine dezvoltat, dar poate lipsi in padurile foarte umbroase.

Etajul boreal (al molidişurilor) cuprinde faşia altitudinala situata imediat sub etajul subalpin (1750 m), avand limita inferioara la 1400-1500 m. Elementul dominant al etajului il constituie molidul, destul de rar intalnindu-se scoruşul, paltinul şi aninul alb. Arbuştii sunt reprezentaţi prin coacaz de munte, iar dintre subarbuşti amintim afinul. Plantele ierboase mai des intalnite sunt macrişul iepuresc, degetaruţul, perişorul şi ferigile. Etajul subalpin cuprinde vegetaţia culmilor alpine intre limita inferioara a etajului alpin şi limita superioara a padurii incheiate de molid. Limita superioara a padurii de molid coincide cu arealele unde exemplarele de molid au o inalţime de minim opt m, iar consistenţa padurii este de minim 0,6. Nu este considerata limita superioara naturala a etajului boreal limita de astazi a padurii de conifere, care a fost coborata antropic prin defrişari. Astfel, in situl Putna-Vrancea etajul subalpin este intalnit doar in varful masivului Goru şi in varful masivului Lacauţi, unde exemplarele de molid prezinta caractere de nanism. Principalele elemente caracteristice etajului sunt tufişurile de jneapan, ienupar pitic, anin de munte, smardar, afin şi merişor. Elementele componente ale pajiştilor sunt paruşca, iarba vantului şi firuţa. O vegetaţie aparte este şi cea a pajiştilor xerofile, termofile, situate pe coaste abrupte dar insorite, in special pe poliţe sau brane. Din punct de vedere conservativ amintim speciile protejate in spaţiul european papucul Doamnei, clopoţeii şi iarba gatului, precum şi prezența in zona a numeroase specii endemice.

Fauna

Fauna sitului este una tipica arealului montan cu paduri nemorale şi boreale, pajişti montane, tufarişuri subalpine şi zone ruderalizate. Astfel, majoritatea celor 184 de specii de vertebrate identificate sunt protejate de unul sau mai multe acte legislative. Nu mai puţin de 10 specii de vertebrate, altele decat pasarile, sunt sub protecţie stricta. Din cele circa 110 specii de pasari menţionate in acest areal, 75 sunt strict protejate. Cele mai relevante specii faunistice sunt carnivorele mari (ursul, lupul şi rasul) şi vidra, acestea avand in sit populaţii nucleu foarte importante la nivel european aflandu-se totodata intr-o stare buna de conservare. In afara acestor specii de talie relativ mare, deosebit de importante sunt o serie de mamifere de talie mica şi mijlocie, multe dintre ele greu de observat şi studiat din cauza vieţii in general nocturne, aşa cum sunt şoarecele scurmator, şoarecele de camp, şoarecele de pamant, şoarecele gulerat, şoarecele dungat, şoarecele de padure, parşul de alun, veveriţa, chiţcanii etc. In padurile de conifere sunt frecvente pasari ca mierla gulerata, forfecuţa, alunarul, piţigoiul de munte, panţaruşul, ciocanitoarea cu trei degete, ierunca, cocoşul de munte, piţigoiul moţat, piţigoi de bradet, huhurezul mare etc. In cele de foioase, in poieni şi paşuni, sunt prezente specii ca porumbelul gulerat, corbul, ciocanitoarea neagra, sturzul de vasc, mugurarul, cinteza etc. Pe langa cursurile de apa se intalnesc mierla de apa, codobatura de munte şi fluierarul de munte. Pasarile rapitoare sunt reprezentate de urmatoarele specii protejate prin legislaţie naţionala şi internaţionala: acvila ţipatoare mica, acvila de munte, şorecarul comun, vinderelul roşu, uliul pasarar etc. Munţii Vrancei au un grad ridicat de conectivitate in ceea ce priveşte habitatele propice amfibienilor şi reptilelor. In aceste condiţii, herpetofauna este cea caracteristica etajului montan, fiind prezente atat specii intalnite la altitudini mai mari (triton alpin, şoparla de ziduri), cat mai ales specii care au o distribuţie larga atat in zone joase cat şi la munte (buhaiul de balta cu burta galbena, salamandra, broasca raioasa bruna, broasca roşie de munte etc.). Dintre reptile amintim vipera comuna, şoparla de munte, naparca şi şarpele de alun. Apele din sit adapostesc populaţii semnificative de zglavoaca, petroc, triton cu creasta şi triton carpatic (specii protejate). Situl prezinta o importanţa deosebita şi pentru nevertebrate, aici avand habitatul optim mai multe specii protejate la nivel european precum cosaşul transilvanean, croitorul de fag şi doua specii de melci tereştrii.

Locuitorii din sit sunt angrenaţi in activitaţi precum creşterea animalelor, agricultura, comerţul cu produse din gospodaria proprie, exploatarea şi prelucrarea lemnului sau dezvolta preocupari legate de oferirea de servicii in agroturism. Localitaţile nu beneficiaza de alimentare cu apa, o parte din locuinţe avand surse proprii, reprezentate de fantani. Canalizare exista doar pentru aproximativ jumatate din locuinţele satului Lepşa.

Incalzirea caselor se face cu lemne. Casele tradiţionale prezente in toate localitaţile arata o conservare buna a elementelor de arhitectura tradiţionala, fiind prezente şi frecvente construcţiile cu acoperiş din şindrila şi prispa caracteristica in faţa casei, numita tarnaţ. La sarbatorile tradiţionale organizate cu prilejul sarbatorilor religioase şi al zilelor satului, se poarta cu mandrie portul popular de catre toţi membrii comunitaţilor locale, care respecta şi astazi obiceiurile legate in special de creşterea animalelor in sistem tradiţional.

Astfel, la sfarşitul lunii mai, ciobanii şi turmele primesc şi acum binecuvantarea satului pentru a porni in transhumanţa.

Chiar daca a suferit modificari in timp, obiceiul se practica cu sfinţenie şi marcheaza inceputul anului pastoral.

Abandonarea practicii de cosire a faneţelor, dar şi suprapaşunarea anumitor zone din sit conduc la degradarea habitatelor prin schimbarea compoziţiei floristice.

In sit exista in prezent spaţii pentru administraţie, insa sunt inadecvate şi insuficiente, fiind necesara o cladire amenajata in acest scop, alaturi de puncte de informare, centre de vizitare/ informare şi staţiuni ştiinţifice pentru cercetare. De asemenea, exista amplasate in teren panouri de avertizare/atenţionare, de informare şi pentru orientare, puncte de intrare, poteci pentru vizitare, trasee turistice şi tematice şi locuri de campare, toate acestea fiind insa insuficiente şi necesitand suplimentarea. Nu exista şi sunt necesare amenajari pentru observare, supraveghere, bariere şi amenajari pentru colectarea deşeurilor.