About Lepsa and Gresu villages

The following text is translated only in Romanian. If you are interested in this topic, use google translate application available on the website and select your language.

Satele turistice Lepşa si Gresu sunt situate pe drumul național DN 2D la circa 75 km respectiv 83 km de oraşul Focşani, de-a lungul raului Putna, intr-o zona de un pitoresc copleşitor. Cele doua localitați  s-au dezvoltat simultan, evoluția lor fiind influențata de acceiasi factori.

Stravechi aşezari de taietori de lemne şi crescatori de animale, au inceput sa  fructifice avantajele zonei montane in care sunt amplasate, aceste localitați cunoscand o dezvoltare deosebita in ultimii ani, incercand sa devina un pivot al turismului romanesc.

Aici au fost constuite adevarate cartiere de case de vacanţa printre care şi pensiuni turistice şi agroturistice. Din punct de vedere administrativ, satele Lepşa şi Greşu aparţin comunei Tulnici şi in ultimii ani in zona au fost construite peste 800 de vile majoritatea avand statut de case de vacanţa.

Vom incepe istoria satelor turistice Lepsa si Gresu, din Munții Vrancei, prin explicarea toponimiei acesora, numele satului Lepsa, etimologic provine din slavicul lepa sau bulgarescul lep ce ar insemna: frumoasa sau frumosul. Dealtminteri se gaseste inca in zona si Muntele Frumoasele, carui nume avem corespondentul slav (Muntele) Lepsa.

Numele satului Gresu ar proveni de la substantivul postverbal „a gresi” din paleoslavul gresiti sau o derivație din lat. Agrestius, care cu mici variante e raspandit pe intreg teritoriul roman, insemnand in ultimul caz carcei.

In secolele II-VIII, in arealul Tulnici – Lepsa – Gresu au existat aşezari daco-carpice, populaţia acestora avand ca activitaţi majore vanatoarea, pastoritul şi cultura plantelor. Acest ţinut era numit in anul 1223 Tara Brodnicilor. Mai tarziu, prin secolele al XII-lea şi al XV-lea patrund ostile ungare ce urmareau cucerirea şi catolicizarea acestui spaţiu. In aceasta perioada se petrec şi primele migraţii ale populației din Transilvania care intemeiaza aşezari umane in partea Moldovei.

O istorie importanta a carei evenimente ar fi putut sa se petreaca si in arealul celor doua sate, Lepsa si Gresu cand in secolul al XV-lea Ştefan cel Mare semneaza “Uricul Vrancei” recompensand ostenii recrutaţi din acest areal cu dreptul asupra munţilor, in acelaşi timp şi dreptul asupra exploatarii acestora.

Abia in secolele XV- XVI-lea incep sa apara şi primele atestari documentare a aşezarilor umane din apropierea celor doua sate, Lepsa si Gresu. In vechile acte apar atestate satele: Pauleşti (1507), Tulnici (1648), Coza (1689), Nistoresti abia in 1792. Localitaţile din zona s-au format prin roire cu caracter pastoral dupa cum s-au format si Localitațile Gresu si Lepsa ce au roit din comuna Tulnici.

Apar astfel noi localitaţi temporare, precum Lepsa si Gresu, fapt datorat pastoritului şi a transhumanței, localitaţi ce devin mai apoi permanente. Prin acest lucru poate fi explicata şi creşterea numarului de locuitori şi a dezvoltarii activitaţilor economice, aparand in secolele XIV-lea şi al XVI-lea primele legaturi cu ţinuturile Brasovului.

Un alt moment important din istoria acestor doua sate l-a reprezentat construirea Schitului Lepsa, cand sub influența schitului de la Poiana Marului ( Ramnicul Sarat), care pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, era un focar puternic de cultura religioasa si viața monahala si ale carui legaturi cu Vrancea erau stranse, Vrancenii ridica pe cheltuiala lor si luand masuri ca dreptul lor de ctitori sa fie respectat, doua schituri, in Vrancea: Schitul de la Valea Neagra, ridicat in 1755 si Schitul Lepsa ridicat in 1789.

In perioada medievala se impulsioneaza dezvoltarea aşezarilor umane şi a activitaţilor antropice prin intensificarea activitaţilor agricole, a defrişarilor, a acelora meşteşugareşti. Aceasta dezvoltare este şi explicata deoarece propietatea de baza era davalmasa şi nu domneasca. Ţara Vrancei fiind o republica.

Pe la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea isi fac apariția societațile straine, ce aveau ca scop exploatarea masei lemnoase din areal. Pentru ca aceasta exploatare forestiera sa fie posibila a fost necesara construirea unei infrastructuri de exploatare, a caror urme mai pot fi vazute si astazi.

Astfel s-a creat o infrastructura foarte dezvoltata, compusa dintr-o rețea densa de cai ferate forestiere si funiculare si colonii de muncitori dotate cu toate cele necesare unei vieți decente: locuinţe şi sedii ale administraţiei, cantine, gradiniţe şi şcoli, cluburi, magazine, brutarii, captari de apa, servicii sanitare, servicii poştale, servicii telefonice, iluminat public (cu felinar) şi alte utilitaţi fireşti pentru existenţa locuitorilor.In acest mod a fost create mici localitați in cele mai salbatice zone ale munților Vrancei.

In satele Lepsa si Gresu au existat colonii de muncitori sau centre forestiere atat in satele din ziua de astazi dar si in zone limitrofe, in punctul numit Lepsa Funicular situat la aproximativ 5 km de actuala localitate, in punctul ,,Tişiţa” (pe raul Tişiţa Mare), in punctul Lunca Larga (pe raul Tişiţa Mica) iar la confluența Tisiței cu Putna a existat, dupa primul razboi mondial,  un important nod central al al societații forestiere Tisița numit “Gara Putna” unde existau numeroase constructii administrative, de exploatare si locuințe.

Incepand cu data de 23 august 1944, situaţia padurilor dar si a acestor doua localitați din Vrancea se schimba, padurile sunt trecute in proprietatea statului. Fondul forestier se bucura de un management mai bun, prin numeroase acţiuni de impadurire a arealelor defrişate şi de lucrari forestiere raţionale.

Cele mai mari suprafeţe au fost plantate in perioada 1948-1958, apoi in 1960 – 1965 şi in perioada 1971 – 1974.

Astfel, odata schimbat regimul politic, se modifica si modul de administare a satelor Gresu si Lepsa, majoritatea pasunilor si padurilor devin proprietate a statului si incepe sistematizarea acestui spațiu montan. Se construiesc noi drumuri publice si se dezvolta o rețea densa de drumuri forestiere ce vor conecta numeroasele cantoane, cabane silvice, centre de colectare a fructelor de padure, cabane si case de vanatoare, depozite de lemne, cladiri administrative, pastravarii etc. ce au fost construite in perioada socialista.

Toata acesta perioada de dezvoltare a dus la cresterea gradului de acces in zona, iar doua  importante porți de acces in zona, au fost localitațile Lepsa si Gresu. Dupa anii ’70, odata cu imbunatațirea accesului in zona, apar si primele forme de turism, au inceput sa se aplice primele marcaje turistice şi sa se creeze primele trasee turistice montane ce exista şi astazi, de catre echipajele de pionieri numite “Cutezatorii” insa acestea erau reunite de catre acţiunea naţionala “Asaltul Carpaţilor”. Tot in acest timp apar si primele unitați de cazare destinate turistilor, precum motelul „Cascada Putnei” din localitatea Lepsa.

Numarul de locuitori a crescut in aceasta perioada, fața de perioada interbelica din vremea societaților straine ce dețineau controlul acestor doua catune, insa nu cu mult, deoarece odata cu desființarea societaților straine numerosi colonisti s-au intors la vatra lor originara.

Ocupațiile locuitorilor in aceasta perioada se diversifica, majoritatea locuitorilor devin angajați ai statului, ei ocupand diferite funcții, majoritatea lor fiind legate de exploatarea padurii, atat lemn cat si alte produse: ciuperci, fructe de padure, vanatoare, plante medicinale etc.

Cresterea animalelor si cositul pasunilor raman in continuare activitați importante pentru locuitorii din satele Lepsa si Gresu.

Dupa anul 1991 cand intra in vigoare Legea 18/1991 privind retrocedarea suprafeţelor forestiere si a terenurilor, foştilor proprietari, se reinfiinţeaza obştile iar terenurile manastirii Lepsa sunt retrocedate.

Dupa 1991 situaţia se schimba, apare un mare boom in ceea ce priveşte casele de vacanţa, intre anii 1991 şi 2003 conform datelor de la Primaria Tulnici, in Lepsa au fost construite, peste 900 de imobile de vacanţa, observam şi o creştere rapida a antropizarii acestui areal. Cea mai mare parte a proprietarilor de case de vacanța sunt alohtoni, ei provin din judeţele Galaţi, Braila, Constanța, Municipiul Bucureşti.

Dupa 1989 se constata o diminuare a numarului de locuitori şi o imbatranire a acestora datorita migrarii tinerilor, fapt datorat lipsei locurilor de munca, a scaderii natalitaţii şi a condiţiilor de trai nefavorabile. Cu toate acestea suprafaţa construita creşte in zona localitaţilor Tulnici, Lepsa şi Gresu, proprietarii fiind locuitori alohtoni, majoritatea construcţiilor fiind case de vacanţa.

Incepand cu anul 2004, a fost inființat Parcul Natural Putna – Vrancea, reducandu-se astfel numarul activitaților antropice cu un efect negativ asupra biodiversitații, iar statutul de Parc Natural şi sit Natura 2000 a impus un management mai bun si asigurarea unei starii mai bune de conservare a speciilor si habitatelor aflate in cuprinsul acestui parc.

In cele doua localitați considerate sate turistice exista numeroase planuri de viitor precum: imbunatațirea infrastructurii localitații (alimentare cu apa, canalizare, iluminat public, drumuri, etc.), dezvoltarea turistica si economica a zonei (crearea de activitați turistice, crearea de oferte turistice avantajoase si festivaluri, construirea unui domeniu schiabil, etc.), reabilitarea cailor de acces spre localitate (DN2D si DN2L).